Copilăria Ionicăi Munteanu nu a fost deloc ușoară, a rămas fără părinți foarte devreme, dar în loc să cedeze în fața durerii, și-a găsit alinarea și forța în handbal. Sub îndrumarea antrenoarei Ileana Morari, care i-a devenit sprijin moral, a descoperit nu doar un sport, ci și o familie și un drum către împlinire.
La vârsta junioratului, Ionica s-a făcut remarcată prin muncă și talent. A strălucit la Campionatul European de tineret din 1998, unde a fost desemnată cel mai bun portar al competiției. Fiecare aruncare apărată era dovada că, indiferent de unde pornești, poți urca acolo unde visezi, dacă ai pasiune și disciplină.
Cariera de club a fost presărată cu provocări, transferuri și perioade în care a fost subestimată. Criticată uneori pentru statura ei, Ionica a dovedit că nu înălțimea decide măreția, ci inima și determinarea. A jucat în România, Franța, Danemarca, Germania, și peste tot a dus cu ea ambiția de a demonstra că munca învinge prejudecățile.
Mulți ar fi renunțat, dar nu și Ionica. La vârsta la care alții se retrag, ea a revenit în teren cu aceeași pasiune, semnând contracte importante și fiind convocată din nou la națională. Întoarcerea ei la Baia Mare, la 42 de ani, este dovada vie că vârsta nu e o barieră atunci când pasiunea este prezenta în suflet.
Pentru Ionica, handbalul nu înseamnă doar victorii și trofee, ci și formarea unei comunități și transmiterea valorilor către cei mai tineri. Implicarea ei în antrenorat, mentoratul pentru portari și încurajarea echilibrului mental arată că adevărata performanță nu se măsoară doar în mingii apărate, ci și în viețile pe care le inspiri
